Stateam pe o banca in parc.Priveam apusul.....Am stat acolo cateva minute,dar a inceput sa ploua.Era toamna.Mie imi place ploaia.Conturul lumii se vede mai bine.Si stand acolo l-am vazut.Cel mai bun prieten al meu,Andy. S-a apropiat de mine si cu obisnuita lui energie mi-a zambit.Un zambet radiant ,parca a cuprins lumea in el.Dar eu eram desprinsa de realitate.
-De ce sunt oamenii asa?l-am intrebat.
-Asa cum?
-Nu stiu...uneori indiferenti.Chiar nu le pasa?Nu le pasa daca cel de langa el e trist?l-am intrebat.
-Unii oameni...dar nu toti sunt asa...cand eram mic,bunicii mei erau totul pentru mine.Pe mama nu am cunoscut-o niciodata.A murit aducandu-ma pe mine pe lume.Tata?S-a sinucis.A decis ca nu nu vrea sa traiasca intr-o lume in care mama nu era.Am fost crescut de bunici.Bunicul m-a invatat sa joc fotbal:))Era un om inalt,cu ochii ageri,plin de viata.Iubea viata....Bunica era ca o petala de crin.Pura si blajina.Zambetul ei era ca o zi de primavara.Cu un zambet te ducea pe alta lume.Zmbetul ei te ducea departe de toate problemele.Avea ochii blanzi,iar obrazul era copilaresc.Avea fruntea inalta si tamplele usor arcuite,iar albul parului...:))Nu degeaba se spune:"Sa nu judeci niciodata un batran"!Parul carunt simboliza toate paginile vietii care s-a scurs cu timpul.....Datorita lor am avut o copilarie fericita.
Dar,familia e un dar.Nu toti il au.Si niciun dar nu tine la nesfarsit.Bunicul s-a stins din viata la 83 de ani.Asa a vrut Dumnezeu.Dar....bunica...a murit sub ochii mei.
Ce am simtit cand si-a dat ultima suflare?Totul: remuscare,vinovatie,furie.Mereu o intrebam pe bunica de ce sunt oamenii veseli in pragul mortii....Si ea imi spunea: Pentru ca vor ajunge intr-un lume lipsita de ura,o lume mai buna.Dar nu toti se vor duce acolo:))
Imi spunea mereu :Oricat as suferi,sa nu vars nicio lacrima..sa am puterea asta orice s-ar intampla.Am trecut peste....
Timpul a sters toate amintirile triste.Au aparut prietenii...Eram fericit alaturi de ei.Nu aveam nicio grija.Tu m-ai intrebat de ce sunt oamenii indiferenti.Te inseli...Nu sunt.
Cand aveam 17 ani,ca orice liceean,mergeam la petreceri.Imi aduc aminte de parca a fost ieri:))a ras el cu amaraciune.
Andy s-a uitat la cer si a continuat:
Era o noapte placuta de toamna.Eram eu si unii dintre cei mai buni prieteni.Eram distrati...am ras tot timpul...dar n-a tinut mult.Acea noapte mi-a amintit de trecut.
Spre casa,am avut un accident.David,amicul meu a vrut sa traverseze.Dario era in spatele lui.Putea sa priveasca asa cum face multa lume in ziua de azi.Dar n-a facut-o.L-a salvat pe David...renuntand la viata lui.Deci putem spune ca nu toti oamenii sunt indiferenti.....La inceput...trebuie sa inveti sa vorbesti,apoi sa cunosti alfabetul,numerele etc...dar apoi...trebuie sa inveti sa fii OM.
In timp ce Andy vorbea ,mi-am dat seama ca obrazul imi era inundat de lacrimi...
-Dar,de ce fac oamenii asta?De ce isi risca viata pentru alti oameni?l-am intrebat .
-Nu mai plange.m-a linistit el.Vezi tu?Nu e totul pierdut.Cand moare o persoana s-a sfarsit,intr-adevar.Trecutul si viitorul lui,toate visurile au pierit odata cu el.E valabil si pentru cei care pier ,demn la datorie sau salvand vieti,cum i s-a intamplat lui Dario.Cum au murit asa de multi...Toate lucrurile care-l legau de viata pier o data cu el.Cu o singura exceptie:Oamenii. Parintii,fratii,prietenii,iubitii.Cei care au fost importanti pentru el.Iar pentru acestia.Cei ramasi in urma lui,ii leaga amintirile despre el si formeaza un cerc.Un cerc al prieteniei,increderii ...care cu timpul devine tot mai puternic...E greu de explicat.Dar oamenii raman impreuna.Nu au de ales.
-Si ura exista?l-am intrebat, parca mai linistita.
-Cu siguranta.
-Si iubirea?
-Iubirea este leacul urii.E cel mai puternic,cel mai sfant sentiment de pe pamant....Deci gresesti cand spui ca oamenii sunt nepasatori.Nu e deloc asa.Apreciaza-l pe cel de langa tine.Tu cand vorbesti cu cineva..poate ochii iti zambesc..dar nu vei sti niciodata ce este in gandul lui,ce este in sufletul lui....Deci uite-te cu atentie la cel de langa tine!...Oamenii sunt lasi.Fiecare dintre noi suntem....
-Dar lasitatea si indifereta sunt asemanatoare.l-am intrerupt eu.
-Chiar deloc!Lipsa de curaj n-are nimic de-a face cu nepasarea!Sub nicio forma!Indiferenta o mai vezi cateodata..poate la televizor....dar nu toti oamenii sunt la fel....
-Poate gresesc eu...i-am soptit.Ai dreptate.
Andy este unul dintre prietenii adevarati,pe care nu-i gasesti la colt de strada.Povestea de mai sus este adevarata.Relatata..... din lumea reala:))A fost odata cand judecam oamenii fara sa-i cunosc.Don JUan a spus: In ziua de azi Ipocrizia este un viciu la moda.Nu vei sti niciodata ce gandeste cel de langa tine.Nu poti sa te amesteci,nu poti intra in sufletul lui..si il judeci gresit..am colegi la scoala care la prima vedere ai zice ca daca n-ar fi ei....n-ar exista nici cancerul:))Dar ii admir asa de mult!Pentru ca au rani sufletesti imense..si aceste rani le ascund printr-un altfel de comportament...Nu vei sti niciodata....Daca vorbesti cu ei....singur intr-o camera...iti vei da seama ce persoana este..Oameni simpli,dar,cu un suflet atat de mare.
Eu i-am judecat gresit pe unii oameni.Si imi cer iertare.Dialogul de mai sus....a avut loc in toamna lui 2008.Nu am mai facut acea greseala de atunci.Pentru ca am invatat ca nu am dreptul sa-i judec.Am parte de oameni minunati de la care am numai de castigat.Si tu ai
.Invata sa-i pretuiesti!
